Criza de sănătate pe care o experimentăm în aceste zile prevestește o și mai mare criză economică pentru următoarea perioadă ca urmare a încetării sau reducerii activității în unele sectoare economice. Știm deja că sunt sectoare puternic afectate precum cel al ospitalității, industria de organizare de evenimente și turismul. Totodată, se observă un impact negativ și în industriile energetică, metalurgică, auto, distribuție și telecom. Potrivit unui studiu al PwC România, un sfert dintre companiile din industria auto, atât producători cât și distribuitori, estimează că scăderea veniturilor va fi de circa 20%.
În acest context de situație de urgență declarată, ocazionată de pandemia Covid-19, foarte multe companii se prevalează de clauza de forță majoră din contractele comerciale pentru a-și suspenda sau anula temporar obligațiile de plată sau chiar pentru a înceta unele contracte, chiar dacă situația de fapt nu întrunește toate condițiile specifice unei situații de forță majoră, așa cum este ea definită în Codul Civil.
Dar pierderile înregistrate din neîncasarea facturilor pot fi acoperite prin asigurări de credit comercial, de către firmele care au avut încheiate astfel de asigurări. Asiguratorii specializați în preluarea acestor riscuri consideră că situația de urgență actuală nu întrunește definiția legală a unei situații de forță majoră, care le ar exonera răspunderea. Astfel, companiile care au fost prevăzătoare și și-au incheiat astfel de asigurări sunt puse acum la adăpost, beneficiind de despăgubiri, care să le salvgardeze fluxul de numerar.
Cum poate ajuta asigurarea de credit comercial compania ta?
Silviu Anghel, director de dezvoltare al consultantului de asigurări Obsidian Broker, precizează în context că, împreună cu colegii săi, este pregătit să găsească soluții pentru clienții săi, oferind consultanță adecvată pentru cei interesați în asigurarea de credit comercial:
“Companiile dependente de un cash-flow pozitiv, cum sunt majoritatea, fie că operează în b2c sau b2b, pot beneficia de această asigurare în anumite condiții, de la caz la caz. De exemplu, companiile de turism sau cele care care se ocupă cu organizarea de evenimente – conferințe, seminarii, team building-uri apelează frecvent la asigurarea de credit comercial, pentru că astfel de activității presupun plata unor avansuri, care, în cazuri de anulare a evenimentelor, ar trebui restituite. Alte companii pot suferi pe cale de consecință din blocajele financiare de care pot suferi debitorii săi sau chiar intrarea lor în insolvență, așadar soluții există și sunt specifice în funcție de profilul companiilor.”
Asigurarea de credit comercial facilitată de Obsidian Broker oferă protecție în caz de neplată prelungită a facturilor, preluând riscurile și în situațiile tot mai frecvente în care clienții intră în insolvență sau insolvență voluntară. Mecanismul de protecție al acestui tip de poliță asigură recuperarea pierderilor din neîncasarea facturilor, echilibrând rezultatele în acele perioade de nesiguranță în care inclusiv clientii cu cea mai bună reputație sau cu cel mai bun istoric s-ar putea confrunta cu constrângeri operaționale și implicit financiare.
Cum poți încheia o poliță de asigurare pentru a te pune la adăpost?
Conctactați-ne și spuneți-ne problemele cu care se confruntă business-ul Dvs. Consultanții Obsidian Broker vor culege informațiile necesare a unei radiografii la zi a expunderilor Dvs la risc și vă va oferi consiliere privind produsele de asigurare adecvate. Esențială este o evaluare corectă a riscurilor, pe baza căreia profesioniștii noștri vor construi o arhitectură adecvată de program de asigurări, fundamentată pe trei piloni: condiții optime de acoperire și preț, securitate financiară asiguratorie și servicii de despăgubire eficiente.
Echipa Obsidian vă stă la dispoziție – nu ezitați să ne contactați.
Cere o analiză personalizată completând formularul alăturat!